Gândurile mele opun o rezistenţă prea mare la încercarea mea de a le concretiza în cuvinte. Ele sunt mai mult imagini, uneori simţiri şi mirosuri, tot timpul în mişcare. Nici de-aş avea darul ilustrării nu le-aş putea reda. Sunt neastâmpărate ca nişte copii care nu au răbdare să pozeze pentru un tablou. Dacă aş putea măcare să le liniştesc dorinţa neobosită de a năvălii afară, de a ţâşnii din creierii mei spre lume. Nu le mai pot amăgii cu desene abstracte, acestea nu le satisfac nevoia de exteriorizare. Sunt îndărătnice şi crude uneori, rar acceptând o analiză amănunţită. Se vor independente. Cer libertate din clipa în care se simt destul de puternice pentru a se propulsa în exterior. Uită de căldura pântecului cerebral unde s-au născut şi părăsesc coconul imaginaţiei de îndată ce prin aripi. Nu se mai uită îndărăt. Nu se mai întorc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu