metafizica spiralelor

teoria că cercurile sunt perfecte e detronată. de mine. Spirala Spirală.
ce e un cerc? e o linie a cărei capete se întâlnesc, astfel de oriunde ai porni tot acolo ajungi.
monotonie!
și eternitate...
dar ce e o eternitate de monotonie?
nu, mulțumesc. când m-am născut nu am optat pentru așa ceva.
mare brânză e și perfecțiunea asta a cercurilor. să te tot întorci de unde ai pornit. nu-mi surâde deloc. și nici nu-mi sună a perfecțiune, pentru că ideea mea de perfecțiune nu implică o serie de evenimente care se repetă la nesfârșit.
spirala?...
spirala! asta da perfecțiune!
nu voi jigni oamenii cercurilor spunând că cercurile nu sunt perfecte. fie. dar spiralele sunt mai perfecte. sunt cele mai perfecte. și mai ales, spiralele sunt singurele entități care îi pot atribui perfecțiunii grade de comparație.
o viață dusă pe o traiectorie spiralată e ceva ce duce la perfecțiune. e ceva aventuros, neștiind calea dinaintea ta pentru că nu ai fost acolo încă.
viața mea se învarte în cercuri. cercuri intersectate. sunt când în cercul familiei, când în cel al facultații, când în cel al vieții sociale și așa mai departe.
dar am și spirale. da am. spirala gândurilor, spirala viselor, a imaginației.
drumul spre perfecțiune [sau fericire] e făcut doar din spirale intersectate.
când voi avea spirale pe toate planurile, atunci viața mea va fi într-o armonie spiralată, va fi liniște și pace și voi fi pe drumul cel bun spre fericire, fără să rătăcesc pe cărări circulare.
spirala sugereaza ascensiune în delir. și ce poate fi mai grozav decât să trăiești viața într-un delir absolut și să guști orice părticică din spiralata ei frumusețe?...
sigur, sunt și spirale descendente. dar asta e normal și e bine. ar fi monoton să tot urci. și spiralele nu sunt monotone.
ce se crede perfect la cerc e că e infinit... că te tot învârți o eternitate. poi ce e perfect în asta? nici asta nu vreau.
spiralele au sfârșit. și asta e bine. mult mai bine decât o eternitate de învârteli.
vreau să merg în spirale. în sus și în jos. și apoi totul să se termine în neant, care e și el perfect și mai mult ca sigur că e format din spirale.

ce fac?!

iară mă prinde ora unu cu ceaiul aburind lângă monitor...

cea care scrie: "în casa asta nu se doarme niciodată?"
colegul de la demisol: "ce să-i faci?..."
cea care scrie: "ceai să-i faci!"

zofia de viz-a-viz: "simt că n-ai pus suflet în ceaiul ăsta, crina..."
cea care scrie: "dar am pus lingură..."

așa o răceală cu de toate s-a cuibărit în mine...

colegul de dincolo de zidul de sticlă vorbește doar prin citate celebre:
"oaia bolnavă trebuie mâncată"- Cicero. pentru el nu am totdeauna replică.

e gata și ceaiul și filmul a fost bun de tot. am găsit o piesă de o bucurie imensa pe un blog așa că de fiecare dată când vreau să o ascult trebuie să intru pe el.

aveți ceva cu care să scot răceala asta din mine?...
nu?
atunci la somn cu voi!
ne vedem în vise, poate găsesc ceva acolo...