Hibernare

Iarna e grea.

Ar trebui să fie albă şi frumoasă, strălucitoare şi zglobie. Dar e rece, urâtă şi rea.

Iarna nu mă simt nici frumoasă, nici activă. Mă simt cuprinsă de moleşeală fizică şi psihică. Cea fizică vine de la frig şi de la lipsa de mişcare. Cea psihică vine de la lipsa luminii, căldurii, culorii, vieţii. Împărtăşesc starea de amorţeală a naturii şi tot ce vreau să fac e să stau, să zac la căldură, să mă uit la filme, să citesc, să nu am nici o treabă, nici o responsabilitate. Moleşeala asta psihică aduce cu ea necheful şi o lipsă de concentrare mai mare decât de obicei.

Iarna e o trecere, o moarte. E ca o călătorie pe un drum pe care l-am făcut de mii de ori şi singurul lucru pe care îl vreau e să dorm tot drumul, să mă trezesc când ajung la destinaţie. Iarna nu e primitoare schimbărilor, e anostă şi plicticoasă. Iarna mă plafonează.

Aş vrea să trec prin ierni ca urşii. Să dorm prin această trecere, prin această călătorie şi să mă trezesc la lumină şi căldură. Să mă trezesc în lumea vie şi frumoasă odihnită şi pregătită pentru toate ce au să vină. Vreau ca trecerea de la sfăşit (toamnă) la un nou început (primăvară) să o fac prin somn. Oricum părţi din mine hibernează, aşa că aş vrea o hibernare totală.

Frigul mă seacă de sănătate, întunericul îmi intră în cap şi suflet. M-aş putea lipsi de stările astea cu totul.

3 luni de somn mi-ar fi de-ajuns ca să mă odihnesc după 9 luni de trăit intens şi m-ar pregăti pentru următoarele 9 luni de viaţă frumoasă, activă, colorată şi luminoasă.