Simt că mă golesc pe interior. Ca și cum înăuntrul meu ar intra liniștea norilor, soarele, peisajul verde, și toate astea m-ar goli de gânduri și de tot ce port în mine... Ca și cum vântul ce trece prin iarba cu maci și flori mov ar trece și prin mine și mi-ar lăsa doar prezentul prezent. Adică ce e acum și aici. Restul e praf în vânt.
Zâmbesc pădurii dese de după sticlă. E vară și nu-mi vine a crede. Porțiuni din peisajul verde sunt inundate de lumina ce plouă dintre nori; restul e inundat de vânt în umbră. Nu-i încă rece, e perfect, ca o dupăamiază târzie ce bate înspre seară. Nori apropiați se lasă-n vânt pe decorul perdelei de nori denși ce e trasă peste soare o idee mai sus de orizont. Ador albastrul închis spre verde al pădurilor din depărtare.
Privesc cu ochi goi și setoși peisajul, ca și când l-aș vedea pentru prima oară. Un sat cu case risipite într-o vale mi-e atât de nou încât îmi pare că am greșit trenul... Nu m-ar deranja deloc. E atât de vară în copaci, în dealuri în iarbă... Doar cerul nu se comformează și-și ascunde soarele după nori.
Zgomotul trenului, macii, norii gri și cei albi, munții albaștri și dealurile verzi, toate trec prin mine ca și când aș fi un tub... Îmbrățișez starea asta de curgere calmă și monotonă. Nu vreau să am nici un gând... Vreau să fiu doar eu și câmpurile verzi stropite cu maci, cu flori mov și galbene și albe; doar eu și perdeaua de nori străpunsă de raze; doar eu și creste împădurite; doar eu și liniștea din mine.
Frunzele tufelor și ale copacilor ce mărginesc calea ferată fac mătănii când alunec pe lângă ele și am impreisa că le-aș putea mângâia dac-aș întinde mâna. Cerul sus se albăstrește mai intens și norii se văd plați și gri.
Un vagon părăsit într-o gară pare ars de vreme, o linie ferată se oprește în câțiva bolțari albi chiar înainte să se arunce într-un pârâu. Deasupra unor stânci tronează un mic templu cilindric cu două coloane la intrare terminate în spirale. E o lumină atât de stranie afară... Frunzele verde-crud îmi dau impresia că sunt luminare din interior, pe când celelalte parcă-ar fi în umbră. Cerul e pozat de bălți, iar în râu apare impresionist. Un perete de stâncă triunghiular dă impresia că tot muntele e o piramidă. Nori albi, pufoși și bine conturați se termină la bază vag într-un gri albăstrui. Luna albă îi privește înclinată în al treilea pătrar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu