aglomerație maximă. trafic blocat.
motoare turate. claxoane agasante.
dintr-odată haosul se oprește pentru o clipă de liniște, o singură clipă mică, dar destul de puternică încât să mă scoată de unde eram. m-am trezit în netimp și nespațiu. mă uitam la mașinile blocate care stăteau tăcute sub ploaie. se mai auzeau doar sunetele picurilor pe metal, pe asfalt, pe umerii mei. totul mi s-a arătat printr-o ceață lichidă, luminoasă, chiar dacă soare nu era.
a fost frumos cum s-a îngrijit mica clipă de mine.
la întoarcere acasă mi-a intrat un miros în nas, ce s-a dus până la creier unde a explodat într-o placere de dimensiuni jupiteriene ce s-a revărsat peste tot în mine: miros de muguri proaspăt crăpați, miros de firicele crude de iarbă ivite din pământul ud.
în sinea mea m-am urcat pe cel mai înalt loc din apropiere și am strigat spre nori: mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu