greu
și amețit peste măsură.
privesc cu ură
afară unde picură gri
și mă gândesc ce rău ar fi
dacă ar bate vântul și acolo. cu prima ploaie de primăvară începe astenia mea. de fapt, începuse când a dat căldura, dar a mai stat să se coacă și acum iat-o crăpându-mi pielea și strivindu-mi mintea. nu se rezumă totul la niște vitamine luate ca să compensezi ce-ai pierdut în frigul iernii cum cred unii. e febrila trecere de la moarte la viață, niciodată ușoară, niciodată aceeași. e o nebunie adevărată, ce hibernează iarna și vara, câteodată și toamna.
mă gândesc cu oroare că în șapte minute trebuie să ies pe ușă. nu e frig afară, dar vremea are o stare bolnăvicioasă, culoarea urâtă și întunecimea ei prea contastează cu ciripitul păsărilor și cu mult iubitul miros de pământ ud. mai sunt și rămășițe de fum al frunzelor uscate care au fost arse de dimineață.
totul e prea aiurea primăvara. deși o iubesc la nebunie, uneori își bate joc de mine și mă zăpăcește complet, parcă vrând să scape de mine ca o domniță de un pețitor prea insistent. e uneori rea, alteori blândă, nici ea nu știe cum să se comporte sau ce vrea. e schimbătoare. acum că stau și mă gândesc, aș zice că-i astenică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu